
Podgoria Vin
Podgoria Vin este o companie vitvinicolă din Sudul Moldovei, care s-a aventurat în descoperirea și promovarea artei viti-vinicole.
Podgoria Vin este o companie care a fost binecuvântată să-și înființeze plantațiile de viță de vie și cramele într-o zonă cu un microclimat deosebit. Considerăm că cheia succesului nostru constă în fidelitatea față de tradițiile de cultivare moștenite de la strămoșii noștri, combinate cu cele mai moderne tehnologii de prelucrare a strugurilor, fapt despre care vorbesc vinurile noastre.
Prioritatea de bază a companiei noastre este de a produce vinuri de calitate înaltă, iar terroir-ul, arhitectura viței-de-vie și dragostea pentru vinuri sunt pilonii de bază.
Îndrăznim să spunem că ne mândrim să avem în proprietate peste 430 ha de viță de vie, în regiunea de sud a Moldovei, zona “Valul lui Traian”. Printre soiurile pe care le cultivăm se numără atât soiuri europene precum Chardonnay, Sauvignon Blanc, Rhein Riesling, Kerner, Aligote, Cabernet-Sauvignon, Merlot, cât și soiuri tradiționale autohtone precum Feteasca Albă, Feteasca Regală, Viorica, Feteasca Neagră, Rară Neagră. Datorită sortimentului divers de soiuri, producem atât vinuri de soi cât și cupajuri.
Vinuri cu Indicație Geografică Protejată (IGP)

Feteasca Neagra
Sec, Roșu

Feteasca Regala
Sec, Alb
Contacte
Fabrica de vin
Adresa: Republica Moldova, r. Cantemir, s. Lingura.
tel. +373 79701672
email:office@podgoriavin.md